Tuesday, July 22, 2014

3 Way Orienteering Challenge



Pe 19 iulie am participat la 3 Way Orienteering Challenge, o competitie de orientare in alergare care a avut loc la Borca, jud. Neamt. Din punct de vedere tehnic orientarea nu a fost foarte grea, existind marcaje pentru trei variante de trasee care uneau posturile de control, participantul trebuind sa decida traseul cel mai potrivit pentru el. Variantele mai scurte erau cu teren mai dificil. Din punct de vedere fizic insa, concursul a fost foarte solicitant, prin natura locului de desfasurare: regiune montana cu pante abrupte, paduri cu desisuri, finete.
Pe la jumatatea traseului am reusit sa ma ratacesc, neobservind marcajul la iesirea dintr-un post de control si apucind in directie gresita am nimerit in marcajele din alta zona de concurs relativ apropiata. Nu mai stiam locul in care ma aflu iar pina am reusit sa ma dezmeticesc am pierdut destul de mult timp. Daca as fi folosit busola la parasirea postului de control aceasta ratacire putea fi usor evitata.
A fost un eveniment reusit si interesant, care prin duritatea terenului ne-au pus la incercare pregatirea fizica si in plan secund abilitatile de orientare.



Thursday, July 17, 2014

Bate Toaca 2014


Am participat pe 12 iulie la a doua editie a competitiei de alergare montana "Bate Toaca" desfasurata in Masivul Ceahlau. Avind experienta editiei anterioare, am abordat mai conservativ prima parte a traseului, iar pe coborire am mers mai tare. Strategia nu a fost foarte buna, in final timpul fiind cu vreo 15 minute mai slab ca data trecuta si mi-e clar ca pe urcare trebuia sa trag mai tare. Am folosit in premiera si bete de trekking, care m-au ajutat sa preiau o parte din incarcarea picioarelor, dar e posibil sa ma fi incetinit. Surpinzator, desi am crezut ca o sa fie mai mult noroi ca anul trecut (in special pe coborire), a fost putin mai uscat traseul.
Organizarea concursului a fost buna, insa nu s-a ridicat la nivelul primei editii (pachet de concurs, mincare, atmosfera). Medaliile in schimb sint foarte reusite si frumoase.