Wednesday, August 31, 2011
Geiger MTB Challenge 2011
Am participat pentru prima data la competitia Geiger Mountain Bike Challenge de la Sibiu, care anul acesta a avut loc pe data de 21 august. Au existat trei trasee de concurs: A. Maraton-90Km, B. Semimaraton-45Km, C. Family-20km. Traseul "Maraton" este considerat cel mai dur din tara, insa si cel de "Semimaraton" este destul de dificil.
M-am inscris din timp la traseul "Semimaraton" de 45km, considerind ca este potrivit pentru gradul meu de pregatire.
In dimineata zilei de concurs pe la ora 7:45 am ridicat pachetul de participare, iar dupa ce am montat numarul si chip-ul electronic de cronometrare pe bicicleta m-am dus la incalzire prin parcul "Sub Arini".
A avut loc si o scurta sedinta tehnica iar la ora 9:30 s-a dat startul festiv si s-a rulat pe asfalt (Calea Dumbravei) aproximativ 7km in spatele masinii de politie dupa care s-a dat startul tehnic lansat. Dupa alti citiva kilometri de asfalt s-a iesit spre dreapta in padure pe un trail. In acest punct am fost nevoit sa ma dau jos de pe bicicleta si sa imping deoarece terenul era in rampa si s-a produs o aglomerare de ciclisti. Dupa aceasta prima urcare traseul a continuat pe poteca plina de praf din padure apoi a urmat o scurta coborire catre Cisnadioara. Pe coborire ceva nu mergea bine, concurentii ma depaseau si nu intelegeam de ce merg asa rau, iar dupa o usoara cazatura mi-am dat seama care era problema: uitasem blocata suspensia de la furca.
Traseul a continuat cu o lunga urcare catre virful Magura, pe vechiul drum al sasilor din Cisnadie. La primul punct de alimentare nu m-am oprit. Urcusul a avut o panta relativ constanta dar la care apareau ruperi de ritm datorate trecerilor peste pietre mai mari, peste fire de apa si noroi sau la depasirea altor concurenti pentru ca spatiul ciclabil nu era foarte larg.
La iesirea in golul alpin am avut o zona de push-bike, apoi carari mai drepte sau mai cu urcus, toate in bataia soarelului arzator.
Dupa atita urcare urmeaza si coboririle, destul de denivelate, pe praf, bolovani, jgheaburi. Solicit mult frinele care se incing, miinile si degetele ma dor, mai cad o data si ma aleg doar cu niste zgirieturi pe picior, iar pe ultima parte a coboririi un jgheab mi se pare imposibil sa il abordez pe bicicleta si merg pe jos.
La al doilea punct de alimentare am umplut bidonul cu energizant si am mincat o prajiturica foarte buna, imi pare rau ca n-am luat decit una, ca era din belsug, insa ma grabeam in incercarea de a obtine un rezultat decent.
Undeva in zona Prislop cred, la trecerea peste un piriu, un concurent din fata mea cade exact cind trebuia sa salte roata pentru a urca pe punte, iar eu fiind foarte aproape nu mai apuc sa scot piciorul din pedala si ma duc si eu pe o parte, din fericire fara nici o urmare.
Urmeaza un trail prin padurea Dumbrava unde maresc viteza stiind ca nu mai este mult. Apar si portiuni noroioase, ca sa nu ajungem curati la finish. Apoi se intra in parcul "Sub Arini", iar linia de sosire o trec dupa 3:39:52. Ciclocomputerul a inregistrat urmatoarele date: DST 52 Km, TM 3:36:00, AVS 14.4Km/h, MXS 45.1 Km/h.
A fost un concurs foarte bine organizat. Zona de start/sosire din parc a fost bine aleasa, pastele servite dupa cursa mi-au placut, traseul bine marcat si cu arbitrii in punctele importante.
Traseul "Semimaraton" nu mi s-a parut foarte dificil ca urcari, insa coboririle au fost mai dure decit la celelalte concursuri la care am participat pina acum.
Foto:
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment